Noutăți

Hramul colegiului - Consolidarea tradiției

      Deja de mulţi ani ziua de 21 noiembrie este una deosebită pentru comunitatea Colegiului Financiar-Bancar. Această mare sărbătoare creştină a soborului  Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din 1998 are semnificaţia de HRAM al instituţiei noastre. Sentimentul de sărbătoare domină toate activităţile, desfăşurate în această zi în Colegiu, multe din ele fiind încetăţenite deja de mult timp. Elementul de bază îl constituie ceremonia de sfinţire a Colegiului, oficiată în acest an de un sobor de preoţi de la biserica "Sfântul Nicolae" din Chiţinău prin Sfânta  Liturghie, ţinută în sala pentru festivităţui, urmată de ritualul propriu zis de sfinţire a încăperilor Colegiului. Senatul elevilor a organizat în holul Colegiului o degustare de dulciuri şi răcoritoare, dar şi, cu contribuţia directorului adjunct Valentina Rotaru şi a diriginţilor grupelor,  colectarea de mijloace pentru casa de copii din Leova, care vor ajunge la destinatari în preajma Crăciunului şi Revelionului. A urmat un concurs în spritul sărbătorii  -  "Matematicienii vă invită la Hram", organizat cu suportul catedrei   Matematică şi Fizică, cu prezenţa tradiţionalelor grupuri de suporteri a celor două echipe din scenă RADICALII şi INFINIT. Toată lumea s-a felicitat reciproc cu acestă distinsă sărbătoare, urându-şi La Mulţi Ani sub vegherea celor doi îngeri păzitori - Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Comentarii la subiect: